Despre Traforaj

Despre Traforaj


  Traforajul este un procedeu de ornamentare, constând în decuparea unei figurini sau a unui motiv decorativ dintr-o placă subțire de lemn. Lucrările la traforaj sunt asemănătoare celor aplicate în lemn masiv, deoarece și la acestea se folosește material lemnos dar sub forma plăcilor de traforaj, iar pentru prelucrarea lor se apelează și aici la un instrument tăios și anume ferăstrăul de traforaj. Operația principală, prin urmare, la lucrările de traforaj este tăierea care nu se execută cu briceagul, ci cu un instrument adecvat.

  Efectuarea lucrărilor presupune scule principale care se găsesc în comerț în truse. Acestea sunt: ferăstrău de traforaj (similar ca formă cu bomfaierul, dar caracterizat printr-o curbură foarte mare a elementului pe care se montează pânza), suport pentru tăiat cu ferăstrăul, menghina necesară la fixarea suportului pe masa de lucru, pila cu trei fețe, burghiul, ciocănelul, sula. În afară de aceste instrumente, mai e nevoie de clei de tâmplărie, culori tempera sau acuarele, o foaie de glaspapir pentru finisarea obiectelor, plus pânze de traforaj cu dinți foarte fini.